Luna septembrie ne duce indubitabil cu gândul la revenirea la serviciu după concediu, dar și la începutul unui nou an școlar. Părinții sunt adeseori cuprinși de o ”febră” a cumpărăturilor pentru preșcolari sau școlari. De anul acesta, avem în familia noastră un preșcolar și un școlar. Pe Emi, care aCITEŞTE

Vara 2023 a trecut deja de jumătate, însă noi, doamnele, nu ne mai săturăm de purtat rochii diafane și vaporoase, nu-i așa? Dacă ar fi după mine, mi-aș dori să fie vară 10 luni din an, nu numai prin prisma faptului că ador clima, ci și pentru că ar fiCITEŞTE

Toamna și iarna, anotimpurile în care petrecem mai mult timp în casă, sunt propice pentru a pune în practică proiecte DIY sau de renovare a locuinței la interior. Ca indivizi, suntem într-o continuă evoluție și schimbare, prin urmare și gusturile noastre se schimbă în timp. Unele lucruri nu ne maiCITEŞTE

Mulți oameni suferă de leucosefobie(teama de foaia albă de hârtie). Nu este cazul meu. Am iubit hârtia încă de mică, nu am avut talent la desen dar mi-a plăcut să scriu. Orice. Astăzi scrisul este sursa mea principală de venit. Da, trăiesc din scris. 90% din timp scriu pentru ceilalți,CITEŞTE

NLP (Programare neuro-lingvistica) inglobeaza tehnici de comunicare eficientă, prin cunoștințe din domeniul comunicării, programării, psihologiei și teoriei informaționale. Prin NLP Parenting, părinții pot înțelege comportamentul copilului și învăța modalități de relaționare cu acesta. Totodată, copilul învață cum să comunice eficient și să își controleze emoțiile puternice. NLP Parenting se foloseșteCITEŞTE