CU CE SE “MANANCA” MESERIA DE INTERIOR DESIGNER SI SFATURI PENTRU ANTREPRENORII LA INCEPUT DE DRUM

Daca tot am deschis subiectul pe aceasta nisa a designului de interior in postarea precedenta, intr-un articol in care am abordat mai mult partea de servicii catre clienti, de aceasta data vreau sa va transmit cate ceva „din culise”. Am stat de vorba cu Ana-Maria Richardson, Interior Designer cu cativa ani de experienta in domeniu, dorind sa aflu de la ea cum a pornit pe acest drum.

De profesie economist, Ana si-a descoperit pasiunea pentru designul de interior cand a devenit mama si a dorit sa schimbe ceva in cariera sa de pana atunci. Dupa o perioada de 6 ani petrecuta in Marea Britanie, in 2016 decide sa se intoarca in Romania impreuna cu sotul si baietelul ei in varsta de 6 luni, la vremea aceea. La scurt timp urmeaza un curs de design de interior in urma caruia obtine acreditarea. Cu bagajul de cunostinte acumulat decide sa inceapa pe cont propriu un mic business de design de interior. Pasiunea pentru ceea ce face si experienta in lucrul cu clientii acumulata in anii in care a lucrat in industria hoteliera, o ajuta sa obtina primele proiecte. Pentru a aduce un plus de valoare si unicitate amenajarilor sale, lanseaza in primavara acestui an o colectie de abajururi unicat numita ShadesbyAnaRichardson. Cu o atentie deosebita asupra detaliilor, Ana va poate ajuta la decorarea unei singure camere sau chiar a intregii locuinte. O puteti contacta accesand pagina de Facebook Ana Richardson Interior Design sau trimitand un e-mail la adresa ana@anarichardson.net.

Mai jos gasiti interviul pe care mi l-a acordat, pentru care ii multumesc, avand ocazia sa aflu lucruri noi.

  • Cu ce se “mananca” meseria de ID?

Cand te gandesti la meseria de Designer de interior probabil te gandesti la acea persoana care vine si vede casa si mai apoi iti face o lista cu produsele pe care sa le cumperi si gata, ca prin magie casa ta devine acasa. Ei bine, procesul de decorare a unei locuinte implica mult mai mult decat o simpla lista de produse recomandate. Se debuteaza cu o prima intalnire intre designer si viitorul potential client, intalnire la care cele 2 parti incep sa se cunoasca, iar designer-ul incearca sa afle cat mai multe lucruri despre psihologia, doleantele, elemente care le plac si care nu le plac celor ce vor locui in acel spatiu. Daca, spre exemplu, avem de a face cu o familie cu copii, trebuie sa-i cunoastem indeaproape si pe cei mici deoarece spatiul in care vor locui trebuie sa fie perfect pentru fiecare membru al familiei si nu doar pentru mama sau doar pentru parinti. Deci un prim sfat ar fi sa ascultati, sa observati si sa fiti deschisi la ceea ce are de spus persoana din fata voastra. Puteti sugera idei si concepte de amenajare insa trebuie evitata punerea in aplicare, cu orice pret, a unor idei care nu se potrivesc absolut deloc celor ce vor locui in acea casa.

  • Ce înseamna design de interior si ce implica acesta?

Design de interior nu inseamna doar un aspect estetic al locuintei, mai inseamna si functionalitatea acesteia. Cu alte cuvinte, spatiul in care locuiesc trebuie sa-mi ofere un aspect placut, iar mobila si toate celelate elemente existente intr-o locuinta trebuie sa-mi ofere acel sentiment de relaxare dupa care toti tanjim cand ajungem acasa, dupa o zi de munca. De aceea, mobila aleasa sau cea facuta pe comanda, dupa schitele designer-ului, trebuie sa indeplineasca functionalitatea de care locatarul are nevoie, iar spatiul final sa fie aerisit si fluid.

  • De unde incepe si unde se termina munca unui ID (atributii, obligatii, sinergii cu alte profesii)?

Indiferent ca vorbim despre o locuinta la rosu sau una la cheie, gata pentru a fi mobilata, designer-ul de interior are (poate) cel mai mare aport si aceasta deoarece, pentru a avea un design asa cum ne dorim, atunci trebuie sa lucram cu un designer inca din faza in care locuinta este la rosu. Daca, spre exemplu, ne dorim pozitionarea electrocasnicelor in anumite locuri, atunci cablurile electrice trebuie pozitionate corespunzator iar pozitionarea se va face conform proiectului agreat cu designer-ul de interior care, la randul sau, se va consulta cu electricianul. Practic, designer-ul este cel care va coordona intreg procesul de amenajare astfel incat toti cei implicati (electricieni, zugravi, faintari, cei care fac mobila, cei care pun parchetul, etc) sa duca la bun final proiectul.

  • Ce forma legala este cea mai avantajoasa si ce coduri CAEN trebuie inscrise?

Din punctul meu de vedere, cea mai avantajoasa forma juridica pentru business-ul de design interior este societatea comerciala cu raspundere limitata (S.R.L.) insa desigur ca se poate consulta un expert contabil si pe baza a ceea ce va doriti va va indruma catre forma juridica cea mai avantajoasa pentru voi. Principalul cod CAEN pentru un astfel de business este 7410 – Activitati de design specializat. La acesta se mai pot adauga si alte coduri, in functie de ceea ce va doriti sa faceti pe viitor.

  • Sfaturi catre un antreprenor la inceput de drum, “capcanele” profesiei etc .

Cand pornesti la drum pe cont propriu, exista teama ca nu-ti va acorda nimeni nicio sansa pentru ca nu ai cu ce dovedi ca esti bun, ca esti capabil, ca poti face lucruri minunate si de aceea este nevoie de multa rabdare. Cu pasi mici si cu perseverenta vei ajunge acolo unde doresti. Este greu la inceput insa va veni si ziua in care vei privi in urma la primele planse efectuate, la primele poze cu primul proiect, si atunci vei realiza cat de departe ai ajuns. Capcane sunt multe: cei din jur vor cauta sa te descurajeze, clienti care promit un proiect pana cand reusesc sa capteze cateva idei si sa te lase balta spunand ca se descurca singuri mai departe, clienti care nu apreciaza munca ta dorind sa negocieze un pret cat mai mic etc. Sfatul meu este sa ramai focusat pe ce ti-ai propus de la bun inceput si eventual sa iti reamintesti din cand in cand motivele pentru care ai pornit pe acest drum. Nu trebuie sa placa tuturor ceea ce faci, important este sa furnizezi clientului ceea ce ai promis. Si nu in ultimul rand, vizualizeaza cat mai multe imagini cu amenajari interioare pe site-urile de specialitate din tara si din strainatate, urmareste documentare despre design de interior (sunt cateva foarte bune pe Netflix), mergi la Romanian Design Week cat si la alte expozitii de gen din tara si din strainatate, viziteaza magazinele de specialitate (aici nu ma refer doar la marii retaileri).

  • Care sunt cursurile (implicit entitatile) cele mai bine cotate si recomandate pentru cursuri acreditate in domeniu?

Cand mi-am descoperit pasiunea pentru design de interior eram deja la etapa la care nu prea mai puteam sa ma inscriu la o facultate dar daca aveam douazeci si ceva de ani, cu siguranta as fi mers la Facultatea de Arhitectura din Bucuresti. Pentru cei ca mine, exista cursuri specializate de design de interior la care poti merge dupa job. Cursuri acreditate de design de interior, in Bucuresti, se pot face la DallesGo, Atelierele ILBAH, Designist. Probabil ca mai sunt si altele insa la acestea m-am oprit eu cand cautam un astfel de curs de specializare.

  • Cat costa sa angajezi un interior designer (niste preturi orientative in functie de suprafata mp)?

Este greu de spus cat costa sa angajezi un designer de interior pentru ca fiecare proiect in parte este unic si difera in functie de buget. Poate fi vorba despre un proiect care sa nu implice foarte multe schite ci mai degraba o lista de produse pe care clientul sa le achizitioneze si ici colo cate un element de unicitate si atunci si pretul este mai mic. Insa poate fi vorba si de un proiect foarte amplu care porneste de la momentul in care locuinta este “la rosu” si atunci si pretul va fi unul mai mare. Sunt designeri care lucreaza la pret pe metru patrat si vorbim aici, in general, de studio-uri de design de interior, unde sunt mai multi angajati si exista un portofolio mare. Pretul incepe de la 12 Euro/mp si poate ajunge si la 50 Euro/mp, in functie de complexitatea si de marimea spatiului. De multe ori un spatiu mai mic poate avea un pret mai mare pe metru patrat si asta deoarce necesita mai mult efort mobilarea si incadrarea a mai multor utilitati intr-un spatiu mai mic. Exista si designeri care lucreaza strict pe buget urmand ca tariful sa fie un procentaj din acel buget, de obicei cam 10-15% , in functie de complexitate. Este foarte important sa aveti un buget pe care doriti sa-l alocati unei amenajari si atunci va fi mult mai usor sa calculati cat sunteti dispusi sa platiti pentru un designer. Cert este ca rezultatul va fi infinit mai bun odata ce ati apelat la serviciile unui designer. Pentru ca este foarte usor sa mobilezi o locuinta insa cel mai greu este sa faceti acea locuinta “acasa”, locul in care sa va simtiti relaxati ori de cate ori reveniti dupa o zi de munca. Acel loc in care sa va doriti sa va refugiati si in care sa va incarcati cu energie pozitiva si nu locul din care doriti sa fugiti pentru ca va simtiti sufocati.

  • Ce plusvaloare aduceti in serviciile dvs. fata de alti colegi din bransa?

In momentul in care am decis ca vreau sa fac design de interior, primul lucru la care m-am gandit a fost acela ca voi incerca sa am o relatie de comunicare cat mai buna cu clientii mei. Dupa parerea mea este temelia oricarui business care se doreste sa creasca frumos. De foarte multe ori m-am lovit de servicii cu clientii precare si care mi-au lasat un gust amar. Apoi mi-am pus in gand ca proiectele mele sa fie cat mai adaptabile clientilor mei si sa nu ma focusez neaparat pe profit ci mai degraba pe rezultat. Caut ca in fiecare proiect de amenajare sa vin cu un obiect unic, facut de mine. De curand am lansat o mini colectie de abajururi handmade sub brandul Shades by Ana Richardson, pe care le-am implementat deja in cateva proiecte. Acestea sunt produse unicat si aduc o nota speciala, o semnatura a mea, proiectelor pe care le fac cu drag. Pentru mai multe detalii, va invit pe pagina mea de Facebook Ana Richardson Interior Design.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *